A fost odată ca niciodată un Braşov mic, rapciugos şi pe care îl chinuiau copiii răi din cartier. Într-o zi, cum nu a mai fost, un băiat simplu, de la ţară, dar cu portmoneu milos, l-a luat acasă. L-a îngrijit, chipurile, l-a asfaltat, i-a dat lăptic să mănânce şi i-a cumpărat tomberoane de lux. Ca să crească mare şi dolofan. Mai mult, prietenul Braşovului a strigat haiduceşte ,sârma, bă” şi Braşovului îi cerescură moll-uri de la soare te puteai uita, dar la el ba. Apoi a început să îl scoată în lume, să-l ducă la prietenii lui, la ministere şi ministrese ca să joace jocul datoriei cu acesta.
Astfel, de bucurie, cum venea cineva, cu nişte firfirei în contul băiatului cu suflet aproape la fel de mare ca punga, cum Braşovul, ca-n poveste, oua terenuri gratis, asfaltări umflate la factură şi rumene, deszăpeziri în plină vară şi câte şi mai câte, dragii mei ,de nici noi nu le putem povesti pe toate că nu am citit integral dosarele de la DNA, deşi acestea merită Nobelul pentru literatură şi dosare ţinute la sertar.
Bineînţeles, existau şi există personaje invidioase – precum jos semnatul – rele la suflet, cum ar spune Muica Omida, pe numele lor mic, golani nepedelişti. Sau nesimţiţi invidioşi şi aroganţi care cârâie în presă şi pe la scara blocului despre această (încă?) frumoasă idilă şi telenovelă placută locuitorilor de sub Tâmpa.
