Archive for decembrie, 2012



Traseismul politic nu este ceva nou în politica românească. Numai că, în dorinţa de a prinde un loc mai în faţă, dorinţă ce se perpetuă, din 1990, într-un mod ce jigneşte exerciţiul democratic şi opţiunile oamenilor, traseismul politic a devenit o cangrenă calată pe sufletul clasei politice. Cangrenă cu care mulţi dintre politicienii bătrâni sau tineri s-au obişnuit să convieţuiască într-o simbioză prosperă pe tărâmul imoralităţii şi ticăloşiei. Vechii candidaţi, declamatori de ,,proiecte şi principii” deveniţi ,,aleşii”, se mişcă atunci cînd interesele le-o cer, precum păsările migratoare.
Citește în continuare

Reclame

Oaia şi rochia de mireasă


Genialul sriitor rus Anton Pavlovich Chekhov, mai pe înţelegerea noastră Cehov, avea o scenetă cel puţin fabuloasă. Mai exact, şi redau cu aproximaţie, nedenaturând sensul, ci poate doar câteva cuvinte, următoarele. Doi bărbaţi de ,,bine” stau la aceeaşi masă. Primul spune : Am peste zece mii de oi în Siberia. Vreau să le aduc la Sankt Peterburg.” Prietenul îi răspunde ,, Trebui să mă însor. Iau o nevastă de familie bună”. ,,Da – răspunde celălalt – dar eu vreau să aduc oile cu trenul”. ,,Bine, spune comeseanul, dar dacă aduc oile cu trenul plătesc o copiecă de oaie”. ,,Însă, răspunde celălalt, socrul mi-a cerut să cumpăr rochia de mireasă de la un magazin din centrul Sankt-Petersbugului”. ,,Da, ai dreptate, răspunde colegul, dar eu dacă plătesc nişte oieri rămân cu câteva sute de ruble în plus”. ,,Bine, bine, i se răspunde, dar eu pot să iau rochia de mireasă din alt cartier mai ieftin.” ,,Da, dar dacă aduc oile cu ciobanii, pot murii multe oi pe drum”, ,,Bineînţeles, spune celălalt, dar  socrul a promis că ne dă o casă lângă un lac”. ,,Ai dreptate, i se răspunde, dar cu trenul oile ajung mai repede”. ,,În plus, logodnica mea vrea să cumpărăm rochia de mireasă împreună”. ,,Da, i se răspunde, dar se apropie târgul unde pot să îmi vând oile mai scump”…şamd.
Cam aşa arată, acum, pretinsul dialog democratic dintre USL şi ARD.
De aceea întreb: nu consideraţi că ar putea fi timpul unui dialog. Între oameni care pot vorbi, având un dialog. Şi mai ales oameni care pot avea capacitatea de a asculta. Soluţii practice la probleme reale.
Ar fi timpul să depăşim ,,surzenia” dogmatică şi să reâncepem firescul discursului. Hai la vot. Indiferent pe cine votezi.

Votează, demnitatea ta contează.

Iulian Rinder