Fascinantă călătorie, bolnav limbaj, singuratecă mulțime, apropiate depărtări, totul, absolut totul, izbucnește neiertător de mult în creuzetul sinapselor mele.

download

Copilăria cuvântului, zburdănicia silabelor, asprimea consoanelor, înșelăciunea sintaxei își fac loc crescând ca niște iedere peste blocuri invalidând apartamente damnate de singurătatea nefericirii în cuplu, curgând lipicios ca dintr-un pahar de lapte al bebelușului spre porcăria atee și mohorâtă a dimineților deținuților, renăscând în vinul seducției și topindu-se intelectual în cafeaua studentului fericit și flămând.

Astfel străzile par mov, albastre ferestrele și logic, paturile sunt verzi mustind  pătate de laptele erecției.

Numai oamenii ce seduși de comunism și ce acum se duc spre corporatism sunt în alb și negru.

Doar atunci când își părăsesc simplismul consoanelor și al silabelor și-și sorb din apostazia semiotică, atunci și numai atunci, oamenii devin brusc transparenți.

Apoi culorile vii învie și îi învie.

Devin albaștrii sau portocalii . Ori poate galbeni sau verzi, roșii, mustind a cireșe coapte și având gust de mere, strigător de alerți, curgători de dulce-acrișor, seducător de înaripați.  Atunci și numai atunci încep să dospească, să se ascundă și să se arate după chipul și asemănarea Lui.

Atunci iarba crește jur-împrejur, iar speriat timide buburuze intră în carnea  noastră pentru a degusta laptele de matcă-mamă revărsat cu dărnicie de labiile arzânde ale facerii.

Strigătele urcă echilibrat către cer pentru a aduce pe lume nori pufoși, rumeni, plângăcioși, care țeasălă cu ubicuitatea lor din Calea Lactee pereții solitudinii unde ne încicolim.

Iar noi uităm de cuvinte intonând doar cuvântul creator din limba păsărilor.

Ciripiturile se-ntrupează, timpul își pierde carnea, ritualurile zilinice iau drumul absolutului, toate atinse de normalitatea neânțeleasă a facerii.

Vijelios toate meschinăriile trec prin purgatoriul iubirii de Celălalt.

Transpirația densă a egoismulului, sudoarea momentului umilinței, juisarea onanistei automulțumiri se scurge apatic dar inevitabil în armonia culorilor de după cuvintele atingerii reciproc binecuvântate.

Din țeasta legilor sfărâmate, din buricul pământului, din lava incadescetă a sărutului, din bujorii vulcanici ai vaginului, din ascuțimea muntos străpungătoare a penisului, din memoria fierbinte a chemării nenumite, juisează salvarea nimicniciei noastre.

Din praful cuvintelor ne-am întrupat, în chemarea gemetelor iubitor-orbitoare ne întoarcem, uitați chiar și de noi înșine.

Anatomici, atomici devenim.

Celule, neuroni, fibre, sentimente, frânturi de gânduri înbăiate în sânge, coborâte din neânțeles în nesfârșit suntem.

O apocalipsă a devenirii mântuită de chinuitoarele bucurii rătăcite în densitatea sfărâmicioasă a timpului.

Izolată în în simplitatea ascendentă a cuvântului Eu-Tu

Reclame